Senatorul Clement Sava solicită sprijin pentru oierii români: „Cer dreptul de a munci”
Senatorul Clement Sava, vicelider al grupului PACE – Întâi România, cere autorităților să intervină pentru sprijinirea crescătorilor de oi și capre, după instituirea unei carantine naționale pentru o perioadă de 30 de zile.
Parlamentarul avertizează că blocajele și restricțiile de export pot provoca pierderi importante fermierilor și susține că statul trebuie să apere interesele producătorilor români.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, senatorul afirmă că România nu trebuie „să își abandoneze ciobanii” și cere măsuri pentru ca oile și caprele românești să poată ajunge din nou pe piețele externe.
Clement Sava: „Nu putem accepta ca oierii României să fie condamnați la faliment.” Parlamentarul atrage atenția asupra situației familiilor care trăiesc exclusiv din creșterea animalelor și susține că efectele unui blocaj prelungit se pot resimți direct asupra comunităților rurale.
„În spatele fiecărui efectiv există ani de muncă, sacrificii, credite și generații întregi care au păstrat vie una dintre cele mai vechi ocupații ale poporului român”, transmite Clement Sava.
Senatorul consideră că miza depășește sectorul zootehnic. „Nu este în joc doar viitorul agriculturii românești. Este în joc demnitatea fermierului român, viitorul satului românesc și dreptul României de a-și valorifica munca cinstită”, afirmă acesta.
Clement Sava solicită autorităților române să acționeze pentru ridicarea restricțiilor de export și, în paralel, să sprijine fermierii în îndeplinirea condițiilor sanitar-veterinare.
Parlamentarul cere și apărarea intereselor producătorilor români în discuțiile cu partenerii europeni și internaționali.
„România nu trebuie să fie un stat care asistă neputincios la prăbușirea propriilor fermieri. România trebuie să fie un stat care își apără oamenii, agricultura și economia națională”, susține senatorul.
Potrivit acestuia, fiecare zi de blocaj poate însemna pierderi pentru crescători, contracte anulate și locuri de muncă puse în pericol.
În finalul mesajului său, Clement Sava susține că fermierii cer posibilitatea de a-și continua activitatea și de a-și comercializa produsele în condiții egale cu ceilalți producători europeni. „Transmit un mesaj clar: oierii români nu cer privilegii. Cer doar dreptul de a munci și de a-și vinde cinstit produsele, în condiții egale cu ceilalți producători europeni. Când este lovit fermierul român, este lovită România, acea Românie care deja se prăbușește din cauza stagnării economice, a împrumuturilor și a unor măsuri economice dezastruoase”, este mesajul senatorului Clement Sava.

