Liderii Federației Sanitas s-au întâlnit cu Radu Burnete la Palatul Cotroceni

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Liderii Federației Sanitas s-au întâlnit cu Radu Burnete la Palatul Cotroceni

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas vor fi primiţi luni, la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, de consilierul prezidenţial Radu Burnete.

Anunţul a fost făcut de conducerea Sanitas. Discuţiile vor viza proiectul legii salarizării.

Federaţia Sanitas a anunţat că marţi va începe greva generală în sistemul de sănătate. Sindicaliştii au acuzat, totodată, că, înainte de declanşarea protestului, în unele spitale se fac presiuni asupra angajaţilor care şi-au exprimat intenţia de a participa la grevă.

„Mâine, 28 iulie 2026, începe greva generală în Sănătate. Astăzi au început deja presiunile asupra angajaţilor. Federaţia Sanitas a primit informaţii din spitale potrivit cărora conducerile unor instituţii solicită liste cu numele salariaţilor care şi-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora încă de astăzi, luni, 27 iulie. Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanşarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune şi intimidare a angajaţilor care şi-au exercitat un drept recunoscut de lege. Spunem foarte clar: semnarea pentru declanşarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă şi nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă”, a transmis Biroul Operativ al Federaţiei Sanitas din România.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *