Amenzi de 90.000 de lei în Sectorul 1 pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public
Poliția locală din Sectorul 1 a sancționat cu amenzi în valoare de 90.000 de lei persoanele care au abandonat deșeuri pe domeniul public.
Conform anunțului Primăriei Sectorului 1, vehiculele utilizate pentru transportul gunoaielor au fost confiscate ca măsură complementară. Vinovații au fost surprinși și identificați prin intermediul camerelor de supraveghere de către Dispeceratul Poliției Locale Sector 1.
Administrația locală a informat cetățenii că agenții de poliție desfășoară acțiuni constante de control pentru a depista persoanele care abandonează deșeuri pe străzi, iar cei prinși vor fi sancționați contravențional.
În doar câteva zile, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 30.000 de lei. Primul incident a avut loc pe strada Carpați, unde două persoane au fost observate descărcând deșeuri dintr-un vehicul.
Polițiștii locali au identificat rapid mașina și au oprit-o în trafic. Persoanele respective au fost conduse înapoi la locul unde abandonaseră gunoiul și au fost obligate să-l ridice, primind astfel o amendă totală de 30.000 de lei, iar autovehiculul folosit pentru transportul deșeurilor a fost confiscat.
Celelalte două incidente au avut loc la două zile distanță, pe strada Piscul Lung, unde persoanele respective descărcau deșeuri provenite de la o lucrare de demolare efectuată într-un alt sector al Capitalei. Acestea au fost surprinse în flagrant de polițiști și au fost sancționate cu câte 30.000 de lei fiecare.
În plus, autoturismele folosite pentru transportul deșeurilor au fost confiscate. Primăria Sectorului 1 a subliniat: „Morala este simplă. Costă mult mai puțin să duci deșeurile la un centru autorizat decât să plătești zeci de mii de lei amendă și să rămâi fără mașină.”

