Traian Băsescu: Anticipatele ar prelungi criza cu încă trei-patru luni
Fostul președinte Traian Băsescu spune că alegerile anticipate ar fi o idee rea pentru că ar servi la prelungirea crizei actuale cu încă câteva luni de zile.
Asta în condițiile în care președintele Nicușor Dan spunea că sondajele arată că scorurile partidelor actuale nu s-ar schimba semnificativ.
Băsescu a declarat că „Criza din 2008-2010 a fost una globală, în care noi nu găseam bani să ne împrumutăm. Acum, discutăm despre o criză creată de noi, pe care nu vrem să o rezolvăm decât pornind de la interesul personal, de partid, și nu de la interesul țării.”
El a menționat că PNL a spus Siegfried Mureșan, PSD a spus Sorin Grindeanu, adăugând că „asta poate fi soluția.”
Băsescu a insistat că nu putem sta până în 2028 cu un guvern interimar și că trebuie soluționată problema cât se poate de repede. „Guvern, guvern, guvern! E condiția numărul unu și pentru credibilitate. Anticipatele înseamnă încă trei-patru luni de bătut câmpii, de campanii, de neglijat problemele țării”, a declarat el.
Băsescu a afirmat că „România nu e Belgia. În Belgia stau câte o sută de zile, două sute de zile fără Guvern, negociază, numai că Belgia merge singură. La noi, fără Guvern nu poți să înaintezi prea mult.”
Băsescu a enumerat printre prioritățile care necesită un guvern cu puteri depline implementarea programului SAFE, derularea PNRR, gestionarea problemelor din agricultură, a secetei și a inundațiilor, precum și elaborarea legii salarizării.
„Guvernul trebuie să fie în activitate, în plină activitate. Au fost inundații catastrofale. Cine a mișcat un deget de la Guvern? (…) Este urgența zero să avem Guvern. Mai ales că discutăm legea salarizării și noi nu avem Guvern”, a conchis fostul președinte.

