Școala de Vară de la Muzeul „Grigore Antipa” oferă cursuri despre polenizatori și biodiversitate
Săptămâna viitoare, Muzeul „Grigore Antipa” va organiza un nou modul din programul școlii sale de vară.
Cei mici pot fi înscriși pentru a învăța mai multe despre polenizatori și biodiversitate urbană. Lecțiile din cadrul acestuia vor fi despre „Polenizatori și biodiversitate urbană”, între 3 – 7 august, printr-o postare pe pagina de Facebook a muzeului.
Cei mici vor afla cum ar fi micul lor dejun dacă nu ar exista insectele polenizatoare, care contribuie la o mare parte din hrana noastră și la echilibrul ecosistemelor. Muzeul „Grigore Antipa” a subliniat importanța acestor viețuitoare, adesea neobservate, care joacă un rol crucial în natură.
De aceea, instituția îi invită pe cei mici să descopere lumea acestor adevărați eroi ai naturii în cadrul modulului „Polenizatori și biodiversitate urbană”, parte din Școala de Vară la Antipa. La cursuri ar putea veni cei cu vârste între 9 – 14 ani, iar lecțiile vor fi susținute de dr. Alexandra Popa și drd. Andreea Drăghici.
Copiii vor afla că nu doar albinele polenizează plantele, ci și fluturii, muștele sau chiar unele specii de gândaci, și vor înțelege de ce aceste viețuitoare sunt atât de importante și cum putem contribui la protejarea lor, chiar și în oraș.
Înscrierile sunt deschise. Locurile de la acest modul sunt limitate, așa că părinții trebuie să-și înscrie copilul înainte. Participanții vor avea următoarele activități în program: vor observa insecte la stereomicroscop și microscop digital; vor explora colecțiile științifice ale muzeului; vor merge la activități în aer liber și vor identifica polenizatori în habitatul lor; vor amplasa „hoteluri pentru insecte” și vor descoperi rolul acestora în susținerea biodiversității urbane.
Prin observații, experimente și activități practice, participanții vor învăța să privească orașul cu alți ochi și să descopere că, uneori, cele mai importante viețuitoare sunt și cele mai mici.

