Concurs online pentru identificarea unui invitat secret la West Side Flower Fest
Primăria Sectorului 6 a lansat un nou concurs cu premii pentru West Side Flower Fest 2026. Festivalul Florilor se va ține în primul weekend din iunie în Parcul Drumul Taberei.
Bucureștenii sunt provocați să ghicească un alt artist care va concerta aici. Concursul este online și se derulează pe pagina de Instagram a evenimentului.
Ediția din anul acesta a Festivalului Florilor din Sectorul 6 va avea loc între 5 – 7 iunie. Concursul lansat săptămâna aceasta este cu titlul „Secret Guest”. Cei doritori să participe trebuie să ghicească cine este următorul mare invitat care va urca pe scena din Parcul Drumul Taberei. Pe platforma online, a fost încărcată o imagine blurată cu un artist/artistă.
Organizatorii au precizat că un singur câștigător va lua premiul cel mare, iar alți patru vor primi mici surprize. Iată mai exact care sunt premiile de la acest concurs: marele premiu – tricou semnat de artist + goodiebag cu produse din partea sponsorilor (Avon, Raiffeisen, Best Food); celelalte patru premii – goodiebags cu produse din partea sponsorilor prezenți la festival (Avon, Raiffeisen, Best Food).
În urmă cu câteva săptămâni, a avut loc un concurs similar. Artista din imaginea de atunci este Theo Rose.
Concursul este doar online. Primăria a spus că sunt câțiva pași simpli de urmat pentru a participa la competiție. Aceștia sunt următorii: participanții trebuie să urmărească pagina de Instagram a West Side Flower Fest; participanții trebuie să scrie în comentariile postării respective cine cred ei că se află pe afiș; participanții trebuie să menționeze (să dea tag) unui prieten cu care vrea să se distreze la festival, în aceeași secțiune de comentarii.
Acest concurs este până pe data de 23 mai. Organizatorii au spus că norocoșii câștigători leși prin app (random.org) și vor fi anunțați pe story și prin mesaj privat în data de 23 mai.

