Ilie Bolojan îndeamnă cetățenii să planifice economisirea energiei

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Ilie Bolojan îndemnă cetățenii să planifice economisirea energiei

Premierul interimar Ilie Bolojan a reiterat apelul către cetățeni să economisească energie electrică.

Bolojan a declarat, vineri, că, pe fondul stării de alertă, va fi importantă economisirea voluntară în orele de seară. El a cerut instituțiilor să își facă planificări de reduceri voluntare.

„Încă o dată fac un apel către cetățeni, dar în special către companii, către autoritățile publice să își facă planificări de reduceri voluntare. Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru și în luni vom avea o întâlnire cu dânșii, în așa fel încât să luăm în calcul și planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanți, pentru a asigura energia electrică către populație”, a spus premierul la Palatul Victoria.

El a menționat că estimările sunt că pe fondul secetei și în următoarele două săptămâni și a prognozelor meteo nu vom avea precipitații importante, iar pe fondul creșterii temperaturilor e posibil ca consumul să crească ajungând până la 8.000 MW pe zi în orele de seară.

Publicitate
Ad Image

„În această situație, fiecare MW care este economisit este foarte important și fiecare MW care intră în producție sau este menținut de asemenea asigură echilibrul sistemului energetic național. Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și prin măsurile pe care le luăm să asigurăm funcționarea normală”, a mai spus Bolojan.

Întrebat dacă putem să ne așteptăm la raționalizări pentru marii consumatori și pentru populație în ultimă instanță, premierul a răspuns: „Autoritățile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară, este o primă dovadă de responsabilitate. În al doilea rând, există proceduri în astfel de situații care sunt gestionate de compania Transelectrica, care are un anumit nivel de acțiune și aceste proceduri vor fi puse în practică în așa fel încât să asigurăm funcționarea sistemului”.

Bolojan a menționat că ei notifică companiile și se știe fiecare companie la ce nivel de prioritate este în această zonă și procedurile vor fi explicate dacă va fi cazul de către Transelectrica.

„Guvernul pe care l-am condus a făcut totul cu bună credință și a lucrat, din punctul meu de vedere, corect pentru România. Ceea ce trebuia România să facă era ca, în cei patru ani de zile pe care i-a avut la dispoziție din 2021 până în 2025, să finalizeze proiectele pentru care a primit finanțare pentru noi centrale de gaz, pentru fotovoltaice și pentru stocare, pentru care a avut finanțarea. Din păcate, dintr-o incapacitate administrativă, din proiectări proaste, din tot felul de motive, aceste capacități nu au fost realizate”, a răspuns premierul interimar.

El a menționat că, astfel, capacitatea de a înlocui centralele pe cărbune este limitată. „Aceste centrale pe cărbune care astăzi funcționează sunt în situația în care o parte dintre ele ar fi trebuit să fie închise dacă s-ar fi putut înlocui cu centrale pe gaz”, a subliniat premierul.

Bolojan a concluzionat că incapacitatea administrativă „ține de companiile care gestionau aceste probleme, de ministere, de toate autoritățile implicate, autorități locale, autorități centrale și așa mai departe”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *