Camera Deputaților a aprobat Legea sobelor și suspendarea amenzilor pentru repartitoare de căldură
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, cu 210 voturi pentru, 67 de voturi contra și 11 abțineri, legea care prevede un plan de înlocuire treptată, pe bază de voluntariat, a sobelor pe lemne și prin care se suspendă obligativitatea instalării repartitoarelor de căldură până în 2030.
Modificările s-au introdus în proiectul-jalon PNRR privind decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire. Legea merge la Senat, for decizional.
Persoanele care renunță la încălzirea cu lemne de foc vor putea folosi una dintre următoarele soluții de înlocuire a sobelor, conform propunerii legislative: surse geotermale, pompe de căldură, colectoare solare, sisteme de cogenerare de înaltă eficiență bazate pe surse regenerabile, sisteme fotovoltaice, valorificarea căldurii reziduale și sisteme de stocare a energiei termice.
Conform propunerii legislative, sistemele alternative de încălzire vor asigura înlocuirea progresivă a unităților de încălzire care utilizează biomasa forestieră și/sau combustibili fosili solizi astfel încât să fie atinse următoarele obiective: a) cel puțin 50.000 de unități până la 31 decembrie 2030, b) cel puțin 100.000 de unități până la 31 decembrie 2035, c) cel puțin 250.000 de unități până la 31 decembrie 2040.
Participarea la programele de sprijin pentru înlocuirea sobelor o să fie voluntară conform propunerii legislative. De asemenea, înlocuirea sobelor se realizează „exclusiv la cererea deținătorilor acestora”. „Prevederile prezentului articol nu instituie obligația generală de înlocuire a unităților de încălzire existente și nu interzic utilizarea acestora, inclusiv a unităților care utilizează biomasa forestieră”, mai prevede inițiativa.
Legea amână până pe data de 31 decembrie 2030 obligativitatea montării repartitoarelor de căldură și suspendă până la aceeași dată aplicarea amenzilor pentru asociațiile de proprietari care nu au montat repartitoarele.
Textul din lege este următorul: În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la data de 31 decembrie 2030 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri.
Repartizarea costurilor pentru încălzire este realizată cu repartitoare individuale de costuri care se montează pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte sau cu sisteme care utilizează temperatura camerelor din fiecare unitate imobiliară. Se suspendă aplicarea prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 16 martie 2023, cu completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2030. În acest fel se prorogă aplicarea amenzilor.
În lipsa acestor modificări, asociațiile de proprietari urmau să fie amendate începând cu 1 ianuarie 2027 dacă nu montau repartitoare de căldură, a explicat secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, în ședința comisiei parlamentare. Aplicarea amenzilor pentru montarea repartitoarelor fusese suspendată prin OUG 90/2025 până la finalul acestui an, după care sancțiunile ar fi trebuit aplicate.

