Târg de adopții ASPA în Parcul IOR, cu activități și roboți de la ViCyber FTC
Un nou târg de adopții ASPA va avea loc weekendul viitor în București.
Evenimentul va avea loc pe 27 iunie, în intervalul 10:00 – 16:00, în Parcul IOR, unde cățelușii din adăposturile ASPA vor aștepta cuminți și puțin sfioși pe viitorii lor stăpâni. Adopțiile sunt gratuite.
În cadrul târgului, căței de diverse rase, îmbrăcați în papioane, fundițe și bluzițe, vor fi prezenți pentru a atrage atenția doritorilor. Fiecare cățel are trăsături unice; unii sunt campioni la cerut mângâieri, alții sunt experți în plimbări lungi, iar câțiva cred că lumea se învârte în jurul lor. Toți au un scop comun: să găsească o familie.
Pentru animalele de companie, stăpânul devine acea persoană pe care o iubesc toată viața. Chiar și pentru o scurtă absență, cățelul simte dorul. Este foarte important ca între cățel și stăpân să existe o conexiune, care poate apărea imediat sau se poate dezvolta în timp prin grijă și iubire. Blănoșii au nevoie de aceste lucruri cel mai mult.
Loialitatea este cea mai mare calitate a cățelușilor, iar cei care îi adoptă câștigă un prieten pe viață. La târgul din 27 iunie, căței de diferite tipuri vor fi prezenți, fiecare cu personalitatea sa. Voluntarii PROEDUS vor fi alături de ei pentru a-i ajuta să-și îndeplinească visul de a găsi o casă.
Echipa de robotică ViCyber FTC de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” va organiza demonstrații și activități interactive, oferind ocazia celor interesați să descopere tehnologia.
ASPA a transmis care e procedeul de adopție al cățeilor ASPA. Bucureștenii au nevoie pentru adopție de cartea de identitate, dovada de venit și dovada spațiului în care va locui animalul.
Dacă te gândești să adopți un cățel ASPA, procesul este mai simplu decât crezi, dar este important să te gândești bine înainte. Adopția trebuie să fie o decizie asumată, nu una de moment. Un cățel nu este un cadou, nu este o soluție impulsivă și nici o alegere făcută doar din dorința de „a salva” rapid un suflet; devine un nou membru al familiei.
Există mai multe variante prin care poți adopta: poți veni direct în adăposturile ASPA Bragadiru și ASPA Mihăilești, unde vei cunoaște cățeii și vei putea interacționa cu ei. Poți studia mai întâi catalogul online, să vezi care cățel ți se potrivește. Poți participa la târgurile și evenimentele de adopții organizate de ASPA.
ASPA a spus că vor sta de vorbă înainte cu doritorii, iar întrebările nu sunt întâmplătoare puse. Reprezentanții doresc doar ca fiecare adopție să fie una reușită și definitivă.
Pentru noi, misiunea nu se oprește în ziua în care pleci acasă cu noul tău prieten. După adopție, vei mai auzi de noi. Ne place să monitorizăm adopțiile, să păstrăm legătura cu familiile blănoșilor noștri, să primim vești și, mai ales, fotografii din noua lor viață. Abia atunci simțim că misiunea noastră este îndeplinită 100%.

