Șeful CJ Constanța, audiat de Parchetul General după percheziții, afirmă că nu are nimic de ascuns

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Florin Mitroi, președintele CJ Constanța, audiat de Parchetul General, afirmă că nu are nimic de ascuns

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a declarat că a fost audiat ca martor de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma perchezițiilor efectuate la locuința sa și la sediul firmei în care este acționar.

Mitroi a subliniat că nu are nimic de ascuns și că ancheta nu este legată de activitatea sa în cadrul Consiliului Județean Constanța. Conducerea Consiliului Județean a comunicat că perchezițiile au fost coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Poliția Economică.

„Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Poliția Economică, și nu a vizat aspecte legate de activitatea administrativă. În urma percheziției nu au fost identificate sume de bani sau bunuri de valoare neobișnuită, fiind ridicate doar documente referitoare la activitatea societății comerciale”, au transmis reprezentanții instituției.

După percheziții, Florin Mitroi a fost citat și audiat joi seară. El a colaborat cu autoritățile și a afirmat că audierea nu are legătură cu mandatul său la conducerea administrației județene.

Publicitate
Ad Image

„Respect faptul că autoritățile au decis audierea mea în calitate de martor și le mulțumesc pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul acestor activități. Am încredere că aceste demersuri vor pune capăt speculațiilor apărute în spațiul public în ultimele luni, deoarece nu am nimic de ascuns. Am fost întotdeauna transparent și mă bucur că, în ultimele două zile, am avut ocazia să demonstrez acest lucru”, a declarat Florin Mitroi.

De asemenea, el a subliniat că dosarul nu vizează activitatea sa administrativă: „Este important ca cetățenii să știe că audierea mea în calitate de martor nu are nicio legătură cu activitatea pe care o desfășor în funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța”.

Reprezentanții Consiliului Județean au confirmat că perchezițiile l-au vizat pe Florin Mitroi, însă au specificat că acestea au fost legate de activitatea unei societăți comerciale în care acesta este acționar. „Confirmăm faptul că domnul președinte a fost vizat de una dintre perchezițiile organizate astăzi. Acestea nu au avut legătură cu calitatea dânsului de președinte al Consiliului Județean sau cu activitatea administrativă, ci cu activitatea societății în care este acționar”, au precizat reprezentanții instituției.

Perchezițiile fac parte dintr-un dosar instrumentat de Parchetul General, în care sunt anchetați procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Acțiunea a avut loc la domiciliile a trei persoane fizice și la sediile a zece persoane juridice. Surse apropiate anchetei susțin că printre firmele vizate s-ar afla și societăți legate de Florin Mitroi, al cărui nume apare în dosarul celor doi procurori.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *