Piața volantă revine în Amzei, în weekendul acesta
Bucureștenii din zona Piața Amzei se vor bucura în acest week-end de prezența producătorilor autohtoni, la piața volantă.
Locația este amenajată de vineri, 19 iunie 2026, începând cu ora 12:00 până la ora 20:00.
La piața volantă, din Piața Amzei, bucureștenii cumpără produse tradiționale proaspete aduse direct din ferme și grădini proprii de către producători.
Preparate tradiționale din carne, brânzeturi proaspete sau maturate, simple ori aromatizate cu mirodenii, miere și produse apicole, pâine de casă, dulcețuri și conserve după rețete tradiționale, dar și fructe și legume de sezon, verdețuri proaspete se vor găsi, de asemenea, la piața volantă.
Sâmbătă și duminică, programul de funcționare este deschis în intervalul 9:00 – 20:00.
40% din spațiile piețelor, rezervate celor care vin cu marfă din propria recoltă.
Patru din zece spații din piețele administrate de Sectorul 1 vor fi rezervate producătorilor agricoli autohtoni. Restul locurilor vor fi împărțite între comercianții de produse alimentare și nealimentare, farmacii, ateliere de reparații, florării, brutării, restaurante sau alte activități specifice piețelor.
Proiectul se dezbate în ședința Consiliului Local de joi, 18 iunie 2026.
Regulamentele de organizare și funcționare vizează cele opt piețe agroalimentare aflate în administrarea noastră: Matache, 1 Mai, Amzei, Aviației, Domenii, Pajura, Dorobanți și 16 Februarie.
Documentul supus dezbaterii stabilește reguli și facilități pentru comercianți, producători și cumpărători.
Minimum 40% din spațiile de comercializare vor fi rezervate producătorilor agricoli. În situația în care aceste locuri rămân neocupate, ele pot fi folosite temporar de comercianți autorizați. Aceștia vor avea însă obligația de a le elibera în maximum 24 de ore, dacă un producător agricol solicită justificat atribuirea spațiului.
Regulamentul stabilește reguli pentru ocuparea tarabelor, afișarea prețurilor, etichetarea produselor, plata tarifelor, curățenie, colectarea deșeurilor și folosirea cântarelor de control. Cumpărătorii își vor putea verifica greutatea produselor la cântarul de control al pieței. Acesta va fi amplasat într-un loc vizibil și va fi semnalizat corespunzător, astfel încât fiecare persoană să poată verifica marfa cumpărată.
Piețele din Sectorul 1 vor avea program unitar. Vara, vor funcționa de luni până vineri între 07:00 și 20:00, sâmbăta între 07:00 și 17:00, iar duminica între 07:00 și 15:00. Iarna, programul va fi de luni până vineri între 07:00 și 19:00, sâmbăta între 07:00 și 16:00, iar duminica între 07:00 și 14:00.
Tarifele pentru utilizarea spațiilor vor fi stabilite de Consiliul Local al Sectorului 1 și afișate vizibil în piețe. Plata se va putea face cu card bancar sau ordin de plată, iar pentru tarabe se va achita lunar, în avans, până la data de 10 a fiecărei luni.
Regulamentul prevede și sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile din piețe. De exemplu, lipsa etichetei de produs poate fi sancționată cu avertisment sau amendă între 100 lei și 500 lei.
În cazul vânzării produselor agricole, fără documente valabile, amenda este între 15.000 lei și 22.500 lei.

