Mașinile Oltcit, expuse pe Calea Victoriei în weekend, la Străzi deschise
Vești bune pentru bucureșteni. În acest weekend Calea Victoriei redevine pietonală în cadrul programului Străzi Deschise.
Tema din acest weekend este „București: Memorie, Schimbare, Viitor”. Pe 20 și 21 iunie, bucureștenii vor putea să se plimbe din nou pe Calea Victoriei, la Străzi Deschise. Weekendul acesta este despre memorie, schimbare și viitor, despre orașul pe care îl moștenim, îl traversăm zi de zi și îl imaginăm mai departe, precizează organizatorii.
Sâmbătă, va avea loc expoziția „Călătoria Oltcit – Povestea unei generații”, care aduce pe Calea Victoriei modele reprezentative ale unuia dintre cele mai cunoscute automobile produse în România. Între 14:00 și 18:00, în zona Bisericii Kretzulescu, strada devine un mic muzeu în aer liber, unde nostalgia, designul și memoria unei epoci se întâlnesc cu orașul de astăzi.
Tot sâmbătă, pe la 17:00, în Piața Revoluției, va avea loc o dezbatere despre Bucureștiul care vine: „București 2057. Ce păstrăm, ce schimbăm, ce lăsăm mai departe?”. La aceasta vor participa Dorothee Hasnaș, Serin Geambazu, Mina Sava, Elena Ștefania Cojocariu și Cristian Neagoe. Se va vorbi despre patrimoniu, transformări urbane, comunitate și despre felul în care fiecare generație lasă ceva în urmă.
De la ora 18:00, va avea loc turul ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”, susținut de Laurențiu Enache, pe traseul Palatul CEC → Ateneul Român. Turul are loc atât sâmbătă, cât și duminică, între 18:00 și 19:30.
Programul complet Iată care este programul complet: Sâmbătă, 20 iunie 14:00 – 18:00, Calea Victoriei, tronsonul cuprins între Biserica Kretzulescu și str. Ion Câmpineanu, Pro Vehiculum Urbi – Expoziție tematică dedicată automobilelor Oltcit, „Călătoria Oltcit – Povestea unei generații”, organizată în colaborare cu Asociația Retromobil Club România. 17:00 – 18:30, Piața Revoluției, Dezbatere: „București 2057. Ce păstrăm, ce schimbăm, ce lăsăm mai departe?”, Moderator: Dorothee Hasnaș (arhitect). Invitați: Serin Geambazu, Mina Sava, Cristian Neagoe și Cojocariu Elena Ștefania. 18:00 – 19:30, Traseu itinerant: Palatul CEC → Ateneul Român, Tur ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”, cu: Laurențiu Enache (istoric și ghid turistic). Duminică, 21 iunie 18:00 – 19:30, Traseu itinerant Palatul CEC → Ateneul Român, Tur ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea” cu: Laurențiu Enache (istoric și ghid turistic).

