Jaqueline Cristian s-a distrat cu jucătoarea de pe locul 47 WTA la Strasbourg

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Jaqueline Cristian a obținut o victorie categorică împotriva jucătoarei de pe locul 47 WTA la Strasbourg

Jaqueline Cristian (27 de ani, 33 WTA) a mers înainte ca un tren de mare viteză, în runda inaugurală disputată în turneul WTA 500 de la Strasbourg. Pe zgura din Franța, a doua jucătoare a României a depășit-o pe americanca McCartney Kessler (47 WTA), scor 6-1, 6-1, după doar 77 de minute de joc.

Câte trei break-uri a semnat Jaqueline Cristian în fiecare set și, chiar dacă a ratat patru mingi de meci până să încheie confruntarea, românca va fi mulțumită de rezultatul care îi conferă șansa unei întâlniri cu daneza Clara Tauson, în optimile de finală ale întrecerii.

În plus, Cristian își asigură un premiu în valoare de €32,460 pentru întâia victorie semnată la Strasbourg, în acest an. Tauson este a patra favorită la câștigarea trofeului și ocupă locul 21 în ierarhia mondială. Cristian și Tauson au disputat șase meciuri directe până în prezent, scorul între cele două jucătoare fiind egal, 3-3. În februarie 2024, Jaqueline Cristian a reușit, la Transylvania Open, să îi administreze Clarei Tauson un set la zero într-o partidă încheiată 6-4, 6-0, în turul secund al turneului de la Cluj-Napoca.

Cu palmares pozitiv în 2026, Jaqueline Cristian se încălzește la Strasbourg pentru a putea repeta performanța atinsă la Roland Garros, în 2025. Cristian a atins turul al treilea în competiția de mare șlem de la Paris, în ediția anterioară, pe care a părăsit-o după un 6-2, 7-5 primit din partea Igăi Swiatek.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *