Irineu Darău contestă în instanță amenda de 104.000 lei primită de la AMEIPIP
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat că a fost amendat de AMEIPIP fiindcă nu a numit conduceri definitive la mai multe companii.
Darău a contestat amenda și acuză că aceasta este nejustificată, ba mai mult, acuză și tentacule politice. „Din punctul meu de vedere, este o amendă total nejustificată pentru că pune pe umerii unei persoane, a mea, eu cred că nu întâmplător în 24 iunie când poate riscam să nu mai fim la guvernare și trebuia dată unei persoane fizice – Irineu Darău”, a arătat el.
Irineu Darău a dat detalii, miercuri, într-o conferință de presă, despre amenda de 104.000 de lei primită de la AMEIPIP pentru că nu au fost numite conduceri definitive la mai multe companii. „Ieri (marți – n.r.) am contestat acea amendă. Am trimis actele și contestația mea în instanță. Nu am nici cel mai mic dubiu că am totală dreptate în zecile de argumente pe care le dau instanței. În rest, e Justiția care să își facă treaba. Din punctul meu de vedere, este o amendă total nejustificată pentru că pune pe umerii unei persoane, a mea, eu cred că nu întâmplător în 24 iunie când poate riscam să nu mai fim la guvernare și trebuia dată unei persoane fizice – Irineu Darău. Asta e”, a afirmat el.
De ce a fost amendat Irineu Darău? „Am această amendă pe nume personal pentru ce? Pentru că în cinci companii cu întârzieri de la 350 de zile în plus până la 700 de zile în plus nu am încheiat selecțiile, eu, aparent, până în 31 martie 2026. La trei luni de la preluarea mandatului, în condițiile în care și din bun simț și din responsabilitate am declanșat toate selecțiile peste tot, mi se reproșează că nu am rezolvat în 90 de zile fix, în acest minister care funcționează cum funcționează, situații de 600, 400, 500 de zile. Nu pot să înțeleg cum pot să fiu unicul responsabil. Am fost încadrat pe prevederea cu neîndeplinirea culpabilă. Eu contest toate aceste acuzații în justiție”, a declarat ministrul interimar al Economiei.
AMEPIP a decis, în 24 iunie, să îl amendeze pe Irineu Darău cu suma de 104.832 de lei pentru că nu au fost încheiate selecțiile pentru conducerile Societății Telegondola-Mamaia SRL, Societății de Conservare și închidere a Minelor Conversmin SA, Societății Naționale a Apelor Minerale SA, Societății Romfilatelia SA, Societății Naționale Radiocomunicații SA.

