„`html
Guvernul demis impune blocaje ilegale pentru hidrocentrale și mari investiții în biodiversitate
Guvernul demis al lui Ilie Bolojan a adoptat o strategie pentru biodiversitate care depășește cu mult administrarea curentă a țării.
Sub presiunea unui jalon PNRR de aproape un miliard de euro, Executivul interimar a programat până în 2030 noi restricții teritoriale, criterii pentru selectarea barajelor care pot fi înlăturate și o hartă ce urmează să devină „bază obligatorie pentru avizarea” hidrocentralelor.
Documentul nu oprește imediat proiecte precum Tarnița-Lăpuștești sau Neptun Deep, dar construiește instrumentele administrative care vor putea fi folosite ulterior pentru întârzierea, condiționarea, relocarea sau chiar respingerea unor investiții energetice și de infrastructură.
Mai grav, toate acestea au fost adoptate de un Guvern demis, fără evaluare strategică de mediu, cu impact bugetar declarat zero și cu mai multe erori juridice rămase în forma finală.
Poate un Guvern demis să stabilească politica de mediu până în 2030? Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură la 5 mai 2026. Potrivit articolului 110 alineatul (4) din Constituție, un Guvern aflat în această situație îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.
Codul administrativ dezvoltă această limită și spune că Guvernul demis trebuie să asigure gestionarea curentă a statului, fără să promoveze politici noi.
Or, Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030 nu se limitează la menținerea activității curente. Ea programează pentru următorii ani: o hartă națională obligatorie în autorizarea hidrocentralelor; desemnarea prin acte normative a coridoarelor ecologice; introducerea unor restricții în documentațiile de urbanism; sancțiuni pentru autoritățile care nu preiau noile cerințe; criterii pentru identificarea barajelor propuse spre înlăturare; mecanisme financiare care vor pune anumite sectoare economice să finanțeze conservarea biodiversității.
Nota de fundamentare încearcă să anticipeze problema și susține că hotărârea „nu promovează o politică nouă”. Numai că, în același document, Guvernul afirmă că actul pune în aplicare o măsură prevăzută în Programul de Guvernare 2025-2028.
Mai mult, temeiul ales este articolul 25 litera e) din Codul administrativ, adică exact norma prin care Guvernul aprobă strategii și politici publice.
Așadar, Executivul susține că nu creează o politică nouă, dar adoptă o strategie care stabilește direcția de acțiune a statului până în 2030.
Hotărârea și nota de fundamentare sunt semnate de mai mulți miniștri interimari. Ilie Bolojan apare atât ca prim-ministru, cât și ca ministru interimar al Energiei, deși sectorul energetic este unul dintre cele mai afectate de viitoarele restricții.
Guvernul a justificat adoptarea prin necesitatea îndeplinirii jalonului PNRR și evitarea unei penalități de 972,4 milioane de euro. Termenul jalonului era însă 30 iunie 2026, iar strategia a fost adoptată abia la 23 iulie. La acel moment, termenul era deja depășit.
Pericolul pierderii banilor europeni poate explica graba Guvernului chiar și după expirarea termenului, dar nu înlătură limitele constituționale ale unui Executiv demis și nici obligația de a fundamenta corect efectele economice, juridice și de mediu ale actului.
PNRR nu transformă automat orice măsură într-un act de administrare curentă și nu acordă Guvernului interimar libertatea de a stabili politici noi pentru următorii patru ani.
Cea mai serioasă problemă procedurală privește modul în care strategia a fost exceptată de la evaluarea strategică de mediu. Prin decizia etapei de încadrare nr. 4 din 11 mai 2026 s-a stabilit că strategia nu necesită raport de mediu, evaluare adecvată și aviz de mediu.
Motivarea susține că documentul nu creează cadrul pentru autorizarea unor proiecte cu impact semnificativ. Afirmația intră în contradicție directă cu strategia, care prevede textual că viitoarea hartă a zonelor incompatibile cu hidroenergia va fi folosită drept „bază obligatorie pentru avizare”.
Cu alte cuvinte, autoritatea a decis că strategia nu stabilește criterii de autorizare, deși documentul spune expres că unul dintre rezultatele sale va deveni obligatoriu pentru avizare.
Strategia mai intervine în energie, transporturi, extracția resurselor, gospodărirea apelor, urbanism și amenajarea teritoriului, domenii pentru care legislația privind evaluarea strategică de mediu cere o analiză atentă atunci când un plan creează cadrul viitoarelor autorizări.
Această contradicție poate deveni unul dintre cele mai puternice argumente într-un eventual proces pentru anularea hotărârii sau a deciziei de încadrare.
Acțiunea B.1.6.1.3 prevede realizarea, în perioada 2026-2030, a unui studiu național care va identifica și cartografia zonele în care hidrocentralele, „inclusiv microhidrocentralele”, sunt incompatibile cu obiectivele de conservare a biodiversității.
Rezultatele trebuie integrate în evaluările de mediu, în documentațiile de planificare energetică și în procedurile de autorizare, „ca bază obligatorie pentru avizare”. Formula este neobișnuit de puternică pentru un simplu studiu.
Strategia nu explică însă prin ce act va fi aprobată harta, ce metodologie va fi folosită, la ce scară vor fi delimitate zonele, dacă harta va putea fi contestată, cine soluționează conflictele dintre hartă și planurile energetice deja aprobate, ce se întâmplă cu proiectele aflate în curs de autorizare.
Nu este instituit, deocamdată, un moratoriu asupra hidrocentralelor. Totuși, după realizarea hărții, ignorarea acesteia de către o autoritate poate deveni motiv pentru atacarea acordului de mediu.
Tarnița-Lăpuștești este unul dintre proiectele expuse. Acumularea prin pompaj este, tehnic și juridic, tot o amenajare hidroenergetică, iar strategia nu o exceptează expres.
În partea narativă a strategiei apare o excepție pentru proiectele „în construcție, declarate obiective de siguranță națională”. Excepția lipsește însă din tabelul acțiunilor, iar formularea pare să impună cumulativ ambele condiții. Tarnița nu este în construcție, astfel încât protecția sa nu este deloc clară.
Ministerul Energiei apare alături de Ministerul Mediului între instituțiile responsabile, dar strategia nu îi acordă un drept de veto și nu cere acordul său expres asupra rezultatului final.
Statul pregătește lista barajelor care „pot fi înlăturate”. Obiectivul A.3.5 prevede realizarea până în 2028 a inventarului național al barierelor artificiale de pe cursurile de apă.
Ulterior, Ministerul Mediului și Administrația Națională „Apele Române” vor stabili, prin ordin, criteriile pentru identificarea barierelor propuse pentru îndepărtare. Până în 2030 trebuie realizat inventarul barierelor care „pot fi înlăturate”.
Hidroelectrica, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Romsilva, ANIF și autoritățile locale sunt obligate să participe la realizarea inventarelor. Nu apar însă între instituțiile care stabilesc criteriile de
