Gabriel Diaconu: Dragoș Pîslaru l-a protejat pe Viorel Pașca timp de zece ani

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Gabriel Diaconu: Dragoș Pîslaru l-a protejat pe Viorel Pașca timp de zece ani

Psihiatrul Gabriel Diaconu, unul dintre specialiștii care au coordonat relocarea pacienților din azilele lui Viorel Pașca, acuză că Dragoș Pîslaru vrea să-l apere pe Pașca, subliniind că Ministerul Sănătății este responsabil de starea pacienților relocați.

Diaconu afirmă că Pîslaru era conștient de problemele legale de la Bihor încă din urmă cu zece ani, dar a ales o abordare mai „moale” pentru a-l aduce pe Pașca în legalitate, în loc să aplice sancțiuni. „La momentul în care scriu aceste rânduri, posesorul materiei și al riscului privind persoanele relocate de la Bihor este Ministerul Muncii, prin ANPDPD și DGASPC-uri, respectiv Ministerul Sănătății, prin DSP-uri și rețeaua de spitale”, a precizat Diaconu.

El a adăugat că ministrul Pîslaru a lansat critici legitime privind desfășurarea operațiunii de la Bihor, dar a subliniat că acesta nu ar trebui să se pronunțe pe anchete penale fără toate datele necesare. „Ce face acum ministrul Pîslaru este să aplece balanța spre teza apărării, deși a fost amplu informat și i s-au explicat aspecte sensibile din dosar”, a spus el.

Diaconu a insistat asupra respectării legii de către toți cei implicați, inclusiv de către Alexandra Zară, menționând că nu există „adrese neclasificate”, ci doar cerințe legale care au fost respectate. El a adus în discuție și prezența asistenților sociali în teren, afirmând că adăugarea acestora ar fi fost benefică și ar fi optimizat fluxul de transferuri.

Publicitate
Ad Image

Referitor la amenințările primite de avocatul lui Viorel Pașca, Răzvan Doseanu, Diaconu a subliniat că astfel de reacții nu sunt civilizate. „Statul are dreptul să-și facă pledoaria profesională, apărarea așa și așa”, a adăugat el, menționând că Pîslaru are dreptul de a-și exprima opiniile despre acțiunea de la Bihor.

Diaconu a subliniat că adevărul personal și adevărul legal nu sunt identice și așteaptă ca, la finalul procesului, instanța să emită o hotărâre bazată pe probele prezentate. El a concluzionat că „nu-l văd pe Viorel Pașca, personal, ca pe un monstru”, considerându-l mai degrabă o persoană care a încălcat sistematic legea.

Instanța a amânat decizia privind contestația DIICOT referitoare la eliberarea lui Viorel Pașca pe control judiciar. Pașca și familia sa sunt acuzați că au profitat financiar de sute de bolnavi, iar instanța a motivat decizia prin lipsa individualizării acuzațiilor. DIICOT a contestat decizia și a prezentat probe noi, iar judecătorii au decis să amâne pentru 13 iulie o nouă sentință.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *