AUR anunță retragerea din proiectul Pilonului II și respinge investițiile în apărare
AUR a declarat că nu susține inițiativa legislativă ce ar permite fondurilor din Pilonul II de pensii să investească în companii din domeniul apărării.
Formațiunea a precizat că parlamentarii săi și-au retras semnăturile de pe proiect, după ce au constatat că au semnat din eroare.
Într-un comunicat transmis miercuri, AUR a subliniat că sunt promovate informații false în spațiul public, conform cărora partidul ar susține utilizarea banilor din Pilonul II pentru finanțarea industriei de apărare.
Reprezentanții AUR afirmă că poziția oficială este de respingere a proiectului și că parlamentarii care au semnat inițial și-au retras sprijinul în această săptămână.
„Se încearcă din nou intoxicarea opiniei publice și acreditarea ideii că AUR ar susține folosirea banilor din Pilonul II de pensii pentru finanțarea industriei de apărare. Realitatea este alta: AUR nu susține această inițiativă legislativă. Deși au existat parlamentari care au semnat această inițiativă, aceștia și-au retras semnăturile în această săptămână după ce au constatat eroarea”, a transmis AUR, într-un comunicat de presă.
AUR consideră că dezbaterea pornește de la premise false.
Formațiunea a adăugat că discuțiile privind proiectul sunt construite pe interpretări greșite și a subliniat că fondurile din Pilonul II sunt administrate în baza unor reguli stricte, iar investițiile se realizează în funcție de criterii financiare și de cadrul legal.
„Fondurile din Pilonul II sunt administrate după reguli stricte de prudențialitate și pot fi investite în companii listate pe piața de capital”, se mai arată în comunicat.
AUR explică faptul că administratorii fondurilor private de pensii nu aleg investițiile în funcție de domeniul de activitate al companiilor, ci pe baza performanțelor financiare și a regulilor care protejează economiile participanților la sistem.
„Administratorii fondurilor de pensii nu investesc în funcție de codul CAEN al unei firme, ci în funcție de performanța financiară, rentabilitate și regulile legale care protejează economiile viitorilor pensionari. Cine încearcă să transforme această dezbatere într-o temă de propagandă ori nu cunoaște modul în care funcționează Pilonul II, ori încearcă deliberat să manipuleze opinia publică”, a afirmat AUR.
Formațiunea și-a reafirmat poziția față de orice modificare care vizează Pilonul II de pensii.
„Poziția AUR este clară: economiile românilor nu trebuie folosite ca instrument de manipulare politică, iar orice modificare privind Pilonul II trebuie să respecte interesul exclusiv al viitorilor pensionari și principiile unei administrări prudente și responsabile”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
Inițiativa legislativă aflată în dezbaterea Parlamentului este semnată de 123 de parlamentari din PSD, PNL, USR, AUR, grupul minorităților naționale și de parlamentari neafiliați.
Proiectul prevede posibilitatea ca fondurile de pensii administrate privat să investească sumele acumulate în Pilonul II în companii din domeniul apărării, securității și industriei de armament.
Radu Miruță a avertizat că o eventuală direcționare a unor fonduri din Pilonul II de pensii către industria națională de apărare nu va produce rezultatele așteptate fără o reformă profundă a modului în care sunt administrate companiile din domeniu.
Oficialul a afirmat că sectorul are nevoie de investiții, tehnologie și management profesionist, nu de numiri politice.
Întrebat, vineri, la Constanța, dacă susține propunerea premierului Ilie Bolojan privind utilizarea unei părți din fondurile Pilonului II de pensii pentru finanțarea industriei de apărare, Miruță a spus că prioritatea este modernizarea acestui sector.
„Industria de apărare are nevoie de trei lucruri: comenzi din partea statului român, tehnologie și un management care să n-aibă legătură cu carnetul de partid”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul a precizat că industria națională de apărare are nevoie de resurse financiare consistente, însă acestea trebuie însoțite de măsuri care să asigure folosirea eficientă a banilor.

