Ambasadorul SUA, mesaj pentru Grindeanu: „Democrația este încurcată, am încredere în soluția voastră”

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

Mesajul ambasadorului SUA pentru Grindeanu: „Democrația este încurcată, am încredere în soluția voastră”

Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, s-a întâlnit miercuri cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, în biroul acestuia de la Camera Deputaților, unde i-a transmis în legătură cu criza guvernamentală că așa este politica și că Statele Unite au toată încrederea că se va ajunge la o soluție de rezolvare a blocajului.

La finalul discuției, Grindeanu l-a acompaniat pe ambasadorul SUA la lift, iar oficialul american s-a arătat extrem de încrezător în rezolvarea crizei de la București.

Jurnaliștii l-au întrebat pe ambasador ce părere are despre situația politică de la București. „Așa cum i-am menționat prietenului meu (arată cu mână către Sorin Grindeanu, n.red), cred că democrația este încurcată. De fapt, este construită să fie încurcată. Dar este, de departe, cel mai bun sistem”, a spus ambasadorul, care a folosit cuvântul „messy” tradus prin încurcat, complicat, haotic.

El a adăugat că are încredere totală în rezolvarea crizei guvernamentale. „Avem încredere totală în instituțiile democratice ale României că vor ajunge la o rezolvare (în sensul de acord în urma unei lungi perioade de dezbateri, n.red.) și că relația dintre SUA și România va rămâne solidă și va deveni și mai solidă”, a afirmat Nirenberg.

Publicitate
Ad Image

Întâlnirea are loc la două zile după ce PSD a anunțat că a intrat în opoziție parlamentară și că guvernul demis PNL-USR-UDMR condus de Ilie Bolojan are responsabilitatea să-și treacă prin Parlament inițiativele guvernamentale.

Înainte să discute cu Grindeanu, ambasadorul SUA în România s-a întâlnit la sediul USR, miercuri, cu Dominic Fritz. „Am purtat o lungă discuție deschisă despre situația politică actuală, despre statul de drept în România și despre valorile care ne leagă. Mi-am exprimat îngrijorările, dar am și împărtășit ce m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de România”, a anunțat Fritz, după întâlnire.

El a spus că ambasadorul american crede sincer în „buna colaborare internațională a României, un aliat fidel al SUA, NATO și UE”.

De peste 70 de zile, Guvernul funcționează cu puteri limitate după ce a fost demis prin moțiune de cenzură. În urma mai multor runde de discuții și negocieri, partidele din fosta coaliție de guvernare – PSD, PNL, USR, UDMR și Minoritățile – nu au ajuns la un armistițiu politic pentru învestirea unui nou guvern pro-occidental în care să nu intre AUR. O nouă rundă de discuții ar putea avea loc la finalul acestei săptămâni.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *