Adrian Toni Neacșu: Parlamentul nu ar trebui să aprobe programul SAFE din cauza contractelor existente
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, spune că Parlamentul nu are de ce să aprobe program SAFE.
Acesta a fost deja semnat în numele României de Alexandru Nazare și se află deja în plină implementare, fiind deja semnate contracte. Nazare a fost împuternicit să semneze acest acord.
„În seara asta și mâine, punctajele de partid vor cuprinde și acuzații de trădare și subminare a României de către partidele care nu votează o propunere legislativă de aprobat Acordul SAFE”, a declarat Neacșu.
Explic puțin despre ce e vorba, pentru cei care sunt suficient de inteligenți și vor să fie și informați pentru a nu se lăsa a fi simplă masă amorfă a narativelor politice. Acordul de împrumut între România și UE pentru suma de 16,68 miliarde euro a fost semnat în numele României de ministrul finanțelor demis, Alexandru Nazare, la 12 mai 2026. Împuternicirea sa să semneze pentru România s-a făcut printr-un Memorandum al Guvernului, din 5 mai 2026, ziua moțiunii, respectiv printr-o Hotărâre CSAT. Acordul a fost semnat și de UE la 21 mai 2026, astfel încât a intrat în vigoare.
Drept urmare, s-au derulat atât procedurile foarte simplificate de stabilire a partenerilor contractuali, dar s-au și semnat contractele de achiziție tehnică militară, pentru cea mai mare parte din sumă. După cum se știe, cele mai mari contracte s-au dus către Rheinmetall, dar nu numai.
Acordul de împrumut cu UE există, a fost asumat de România și produce deja efecte. Potrivit unei legi speciale (OUG 64/2007), doar împrumuturile angajate de România în vederea finanțării deficitului bugetar se aprobă de Parlament. De exemplu, un împrumut de la FMI nu poate fi semnat doar de către Guvern, ci trebuie obligatoriu să fie asumat prin lege.
În rest, aceeași lege prevede că toate celelalte împrumuturi ale statului se angajează de Ministerul Finanțelor, în numele Guvernului. Pentru banii pe care îi împrumutăm de la UE avem chiar dispoziție specială. Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 lit. f) din OUG 64/2007, „Guvernul este autorizat să angajeze în numele și în contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanțelor, în următoarele scopuri: -participarea la instrumente de finanțare instituite la nivelul Uniunii Europene, respectiv la nivelul instituțiilor financiare internaționale la care România este stat membru.”
Împrumutul SAFE, cu condiții avantajoase dar totuși rambursabil, nu este luat de România pentru a-și acoperi deficitul, ci pentru a ne înarma prin participarea la instrumentul de finanțare special instituit de UE care oferă împrumuturi avantajoase pentru apărare, având ca direcții principale înzestrarea militară, infrastructura strategică și termenul limită de implementare 2030.
Deci luăm bani pentru a ne înarma, nu pentru a ne finanța deficitul. În concluzie, Parlamentul nu are de ce să aprobe retroactiv un Acord de împrumut care a și fost semnat și în baza căruia s-au semnat deja nenumărate contracte. Parlamentul nu trebuie și nu poate să dea o astfel de lege, măcar pentru simplul considerent că dacă într-adevăr ar fi fost nevoie de lege ca el să intre în vigoare, atunci înseamnă că toate contractele deja semnate cu producătorii de tehnică militară ar cam fi cam nelegale. Legile produc efecte exclusiv pe viitor.
Consiliul Legislativ a dat aviz negativ legii, iar Consiliul Economic și Social parțial negativ. Sindicatele din CES au cam pus punctul pe i: aprobarea prin lege a unui Acord deja semnat nu ar face decât să acopere nelegalitățile făcute deja în legătură cu semnarea acestuia și a contractelor de achiziție, o descărcare de vinovăție pentru toți cei din Guvern, pentru că legea acoperă totul.
Nefiind oricum nevoie de o lege (cum am arătat) și știind că o validare prin lege acoperă orice neregulă anterioară, sigur că mă întreb și eu de ce are pe rol Parlamentul o astfel de propunere?
