„Picnic de Sânziene” la Muzeul Dr. Nicolae Minovici, două zile de muzică și relaxare

SS1
SS1
Avatar photo
DeSS1

„Picnic de Sânziene” la Muzeul Dr. Nicolae Minovici, un weekend de muzică și relaxare

Grădina Muzeului Dr. Nicolae Minovici găzduiește în weekend cu una dintre cele mai frumoase întâlniri în aer liber din București, cea de-a șasea ediție de „Picnic de Sânziene”.

Vizitatorii sunt invitați să își întindă păturile pe iarbă, să se bucure de muzică live, expoziții, ateliere creative și una dintre cele mai frumoase grădini istorice din București. Evenimentul începe la ora 15:30, atât sâmbătă, cât și duminică, oferind o atmosferă relaxată de vară, unde cultura se întâlnește cu timpul petrecut în aer liber.

Atmosfera de picnic va fi completată de intervenții artistice și expoziții semnate de Maria-Chira Tudoran, Octavia Briciag și Codruța Brișan. De asemenea, vor fi ateliere de modelaj în lut, pictură și activități creative pentru întreaga familie.

În ceea ce privește programul muzical, vor fi recitaluri coordonate de Școala de Muzică Armonia Mundi, momente speciale de harpă susținute de Mariana Tudor și concertul Mara Halunga & Cauê De Marinis Project, care va purta publicul într-o călătorie sonoră inspirată din jazz și bossa nova.

Publicitate
Ad Image

„Muzeele sunt pentru oameni” este motto-ul sub care a fost lansată inițiativa culturală Weekend Sessions, în 2021, la Grădina Botanică a Universității din București. Aceasta a crescut în ultimii ani, transformând muzeele în spații deschise și primitoare pentru comunitate. Silvia Floare, co-fondatoare Weekend Sessions, spune că aceste instituții sunt locuri pentru întâlniri, conversații și descoperiri.

Accesul la toate activitățile este inclus în biletul de intrare al muzeului, care costă 20 de lei pentru adulți. Pentru copiii cu vârsta sub 7 ani, accesul este gratuit.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și este parte din programul cultural Weekend Sessions.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *