Oana Gheorghiu denunță abuzuri în cazurile lui Dominic Fritz și Ciprian Ciucu
Vicepremierul Oana Gheorghiu critică dur decizia Curții Constituționale privind Legea integrității și susține că regulile sunt aplicate diferit în cazul politicienilor corupți și al celor care „au curajul să lupte împotriva corupției”.
Gheorghiu invocă situațiile lui Dominic Fritz și Ciprian Ciucu și acuză existența unor „tactici” menite să intimideze. Reacția vine după ce CCR a declarat constituțională prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
„Pentru politicienii corupți, termenele se amână cu anii și completele de judecată se schimbă până când faptele se prescriu. Pentru oamenii care au curajul să lupte împotriva corupției, termenele curg pe repede înainte și legile produc chiar și efecte retroactiv. Într-un stat de drept, regulile sunt aceleași pentru toți, indiferent cine ești sau pe cine deranjezi. Deși Constituția României prevede că legea dispune numai pentru viitor, CCR a stabilit ieri contrariul. Când principiile constituționale sunt interpretate doar pentru a ținti un singur om, democrația nu mai este o garanție pentru nimeni”, a transmis Oana Gheorghiu pe Facebook.
Vicepremierul merge mai departe cu acuzațiile și susține că, atunci când anumite persoane devin incomode pentru „cei corupți”, sunt folosite inclusiv acuzații și dosare împotriva lor. În acest context, Gheorghiu îi nominalizează pe Dominic Fritz și Ciprian Ciucu și face referire și la „deciziile democratice aprobate de congresul PNL”.
„Din păcate, politica românească este o lume în care, atunci când devii incomod pentru cei corupți, ți se inventează acuzații și ți se fabrică dosare. O vedem astăzi în cazul lui Dominic Fritz, o vedem în cazul lui Ciprian Ciucu, o vedem în cazul deciziilor democratice aprobate de congresul PNL. Sunt tactici menite doar să ne intimideze și să renunțăm. Nu doar că nu suntem intimidați, dar astfel de abuzuri ne demonstrează cât de mult am deranjat interesele lor. Așa că nu doar că nu renunțăm, ci suntem tot mai uniți, alături de toți oamenii onești care înțeleg că abuzurile, hoția și minciuna trebuie să înceteze. Luptăm împreună pentru România”, a scris vicepremierul.
Dominic Fritz riscă să-și piardă mandatul după promulgarea Legii integrității. CCR a declarat constituțională prevederea potrivit căreia încetarea de drept a funcției, demnității publice sau mandatului are loc la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii în cazul persoanelor pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv anterior. Prevederea îl poate afecta direct pe Dominic Fritz. În cazul în care legea va fi promulgată în forma rezultată după reexaminare, liderul USR susține că își va pierde mandatul de primar al Timișoarei în termen de 30 de zile.
Curtea a declarat, în schimb, neconstituțională, cu unanimitate de voturi, sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți”. Tot în unanimitate, judecătorii constituționali au respins prevederea privind publicarea informațiilor referitoare la interesele financiare ale soțului sau soției persoanelor vizate de lege. Publicarea intereselor financiare ale funcționarilor și demnitarilor care intră sub incidența actului normativ a fost, de asemenea, declarată neconstituțională, de această dată cu majoritate de voturi.
Primarul Timișoarei a reacționat dur după decizia CCR și susține că eventuala încetare a mandatului său ar reprezenta aplicarea retroactivă a unei sancțiuni. „Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea”, afirmă Fritz, acuzând majoritatea PSD din CCR că ar fi validat un „abuz de putere” și a anunțat că va contesta măsura la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Ciprian Ciucu se află sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA. Ciucu a declarat marți, după ieșirea din instanță, că va contesta de fiecare dată măsura controlului judiciar, susținând că este nevinovat. Una dintre obligațiile impuse îi interzice să comunice cu anumite persoane, printre care și primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan.
„Este vorba, se știe, despre unul dintre oamenii de la Direcția de Urbanism, despre primarul Sectorului 6, ceea ce e ciudat. Pentru că ar trebui să pot să iau legătura cel puțin cu primarul Sectorului 6. Dar pentru că dânsul n-a fost audiat, nu pot face acest lucru”, a declarat Ciprian Ciucu.
Edilul susține că măsura îi afectează și posibilitatea de a-și exercita unele atribuții care presupun deplasări în afara țării. „În calitatea mea de primar general trebuie să și plec din țară. Sunt membru al Comitetului Regiunilor, trebuie să mă duc la Bruxelles și trebuie să pot să-mi îndeplinesc funcția. Evident, această situație nu este deloc de natură să mă ajute să fac acest lucru”, a declarat Ciucu.
DNA a dispus pe 18 iunie măsura controlului judiciar față de Ciprian Ciucu într-un dosar în care acesta este cercetat pentru luare de mită, pentru presupuse fapte din perioada în care conducea Primăria Sectorului 6. Potrivit procurorilor, în noiembrie 2025, doi oameni de afaceri i-ar fi oferit lui Ciucu servicii de publicitate și consultanță electorală în contextul unor proceduri pentru obținerea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire aferente unui proiect imobiliar. Anchetatorii susțin că aceste foloase ar fi fost primite în legătură cu atribuțiile sale de serviciu. Ciprian Ciucu respinge acuzațiile și susține că este nevinovat.

