Bucureștenii pot contribui cu rechizite și jucării în cadrul campaniei „Din dar în dar, spre școală”
Parohia Sfântul Elefterie – București organizează o campanie „Din dar în dar, spre școală!”. Aceasta este pentru a strânge rechizite pentru copii.
Campania se derulează în perioada 15 – 30 august, iar cei care doresc să participe sunt invitați să aducă donații înainte de începerea anului școlar.
Pe pagina de Facebook a parohiei a fost publicat anunțul referitor la această inițiativă, care își propune să ajute copiii care au nevoie de materiale școlare și jucării.
Lista obiectelor ce pot fi donate include ghiozdane și penare, rechizite școlare, cărți și jocuri educative, haine și încălțăminte în stare bună, sticle pentru apă, caserole și alte lucruri utile pentru cei mici.
Donațiile pot fi aduse la Biserica Sfântul Elefterie, de unde acestea vor ajunge la mai mulți copii care au nevoie.
Pe lângă campania de strângere a donațiilor, Parohia Sfântul Elefterie va organiza o zi cu diferite activități pe 30 august, în curtea Bisericii. Aceasta va include karaoke, desen, popcorn & vată de zahăr, ateliere creative și jocuri în curte.

