Călin Georgescu îndeamnă românii să se elibereze de frică și umilință
Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a fost prezent, duminică, la târgul din Lunca Câlnicului, județul Brașov.
Oamenii au fluturat steaguri, au cerut fotografii și au scandat „Căline, Căline, poporul e cu tine” și „Turul doi înapoi”. Georgescu și-a prezentat vizita la târgul din Brașov drept un gest de sprijin pentru agricultori, apicultori, ciobani și meșteșugari.
„Mă bucur că facem fotografii împreună, dar patriotismul se măsoară prin fapte. Faptele înseamnă să ne ajutăm aproapele. Nu plecăm din târg doar cu telefonul plin de fotografii, ci plecăm cu produse proaspete de la ai noștri”, a spus fostul candidat la prezidențiale.
Călin Georgescu a ținut și un discurs în care a chemat la susținerea unei „Românii vii”. „Ridicați-vă! Rupeți lanțurile fricii și ale umilinței și ale nedreptății, și țara întreagă va fi din nou a voastră. A celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Slavă Mântuitorului”, a spus, printre altele, Georgescu.

