Radu Miruță anunță patru pași esențiali pentru funcționarea centralei de la Cernavodă
România se confruntă cu o criză pe mai multe fronturi. Valul de caniculă, care durează de trei zile și va continua cel puțin până săptămâna viitoare, agravează problemele din sistemul energetic.
Dunărea se apropie de un nivel minim istoric, iar centrala nucleară de la Cernavodă riscă să fie oprită în cel mult patru zile dacă situația nu se îmbunătățește. Pentru a direcționa mai multă apă către Cernavodă, Armata sprijină Apele Române și pregătește mai multe detonări ale stâncii Pârjoaia, în încercarea de a devia cursul fluviului.
Specialiștii de la Apele Române au făcut o analiză pe care o au prezentat Consiliului Național pentru Situații de Urgență și au propus patru pași. Ministerul Apărării și Ministerul Transporturilor vin la sprijin în conformitate cu solicitările primite. Cei patru pași sunt la intersecția Dunării Veche cu Brațul Bala, unde există o treaptă de nivel, care face ca apa să se ducă cu un debit suficient de mare pe Brațul Bala, și nu să fie direcționată spre centrala de la Cernavodă. Acolo se încearcă două proceduri: una este dinamitarea unei stânci care, de fapt, împinge curentul ca debitul să fie direcționat pe Brațul Bala și nu spre Cernavodă.
„Este o situație la care s-a tot făcut analiză de ani de zile, dar nu s-a realizat niciodată și a fost luată decizia de dinamitare a acestei stânci. Pentru asta, specialiștii de la Armata Română, de la Forțele Navale cu scafandrii au ajuns în această dimineață acolo. S-a făcut o dinamitare de test azi dimineață. Acolo roca este cu destul de multe găuri și găurile respective absorb din suflul exploziei și se încearcă o detonare de sub apă,” a transmis Radu Miruță.
Ministrul a explicat că scufundarea celor 4 barje a fost luată de specialiștii de la Apele Române și că aceasta este justificată. „Specialiștii spun că s-ar justifica scufundarea unor barje. Încă fac calcule ca apa care începe să fie redirecționată după eliminarea acestei stânci să fie barată cât de cât din scufundarea acestor barje pentru ca ea să ajungă spre Cernavodă.”
În paralel, cei alți doi pași sunt dragarea în zona Cernavodă pentru a ajuta ca apa care este redirecționată din mișcările de la intersecția cu Brațul Bala să ajungă mai mult spre pompele de la Cernavodă și un alt capăt din care se face dragarea este eliminarea acestei trepte de la intersecția cu Brațul Bala. Inițial se punea problema doar despre scufundarea barjelor, ulterior au revenit și au spus că pentru a avea șanse mai mari de a direcționa apa spre Cernavodă, se justifică și aceste două etape de eliminarea stâncii și de dragare a albiei Dunării. „Sunt calcule pe care acei oameni le fac. Dacă ele sunt bune, va fi un succes. Dacă ele nu sunt bune, sigur, sunt calcule ale specialiștilor hidrologici, armata nu face calcule respective, ci ne-a fost solicitat sprijin punctual pentru a dinamita stânca,” a explicat ministrul Apărării.

