Fost judecător al ÎCCJ critică CJUE pentru prioritizarea banilor în detrimentul libertăților
Conferențiarul universitar doctor Mihail Udroiu, fost judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție și unul dintre specialiștii implicați în elaborarea noilor coduri penale, critică dur raționamentul Curții de Justiție a Uniunii Europene din hotărârile Lin I și Lin II privind aplicarea prescripției răspunderii penale în dosarele referitoare la fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat Q Magazine, Udroiu susține că disputa nu trebuie redusă la afirmația potrivit căreia Înalta Curte ar fi interpretat greșit dreptul european sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În realitate, afirmă profesorul, ar exista un conflict între două viziuni diferite asupra statului de drept: una construită în jurul protejării eficiente a bugetului Uniunii Europene și alta centrată pe garantarea drepturilor persoanei în fața puterii punitive a statului.
În această confruntare juridică, Mihail Udroiu se poziționează fără echivoc de partea interpretării dezvoltate de instanța supremă din România. „Dacă trebuie să aleg între cele două interpretări, opțiunea mea este fără echivoc: interpretarea Înaltei Curți este cea corectă juridic”, afirmă fostul judecător.
Ce au stabilit CJUE în Lin I și Lin IIPrima hotărâre Lin, pronunțată la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU, a vizat efectele deciziilor Curții Constituționale din 2018 și 2022, precum și ale Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți referitoare la prescripție și la aplicarea legii penale mai favorabile.
CJUE a considerat că instanțele române nu trebuie să înlăture deciziile CCR, dar trebuie să lase neaplicat standardul național rezultat din Decizia nr. 67/2022 a ÎCCJ atunci când acesta ar genera un risc sistemic de impunitate în cazurile de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale Uniunii.
Prin hotărârea Lin II, pronunțată la 16 iulie 2026 în cauza C-280/25, Marea Cameră a CJUE a menținut această abordare și a oferit clarificări suplimentare. Curtea a stabilit că hotărârile definitive prin care s-a constatat deja intervenirea prescripției nu trebuie redeschise.
În celelalte cauze, însă, instanțele române trebuie să înlăture standardul stabilit de ÎCCJ prin Decizia nr. 67/2022 în dosarele de fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale UE, chiar dacă dreptul constituțional român interzice combinarea unor dispoziții din legi penale succesive pentru crearea unei „lex tertia” și chiar dacă, potrivit interpretării Înaltei Curți, prescripția s-ar fi împlinit înainte de pronunțarea hotărârii Lin I.
CJUE a mai stabilit că, în lipsa unui prag prevăzut de legislația națională, frauda care depășește suma totală de 50.000 de euro trebuie calificată drept fraudă gravă împotriva intereselor financiare ale Uniunii.
Mihail Udroiu respinge ideea că disputa ar putea fi explicată printr-o presupusă lipsă de competență a judecătorilor români sau europeni. În opinia sa, judecătorii de la Luxemburg privesc problema în primul rând din perspectiva eficienței protejării intereselor financiare ale Uniunii, în timp ce instanța supremă din România a urmărit respectarea legalității incriminării și sancționării, a neretroactivității și a legii penale mai favorabile.
Profesorul se întreabă dacă noțiunea de „stat de drept” este utilizată cu același înțeles la Luxemburg și la București. El sugerează că distanța instituțională dintre CJUE și realitatea concretă a proceselor penale poate conduce la o evaluare diferită a raportului dintre interesele colective și drepturile individuale.
Udroiu critică și percepția potrivit căreia Curtea de Justiție ar avea rolul unei instanțe supreme europene cu o competență generală asupra tuturor domeniilor de drept. El subliniază că politica penală nu a fost transferată integral instituțiilor europene și că CJUE exercită numai competențele atribuite prin tratatele constitutive ale Uniunii.
Potrivit acestuia, imaginea unei Curți de la Luxemburg care corectează cu autoritate instanțele supreme naționale este alimentată de o înțelegere superficială a raporturilor dintre dreptul european și sistemele constituționale ale statelor membre.
Fostul magistrat respinge și personalizarea controversei în jurul președintei Înaltei Curți, Lia Savonea. Udroiu arată că interpretarea privind prescripția nu îi aparține unui singur judecător și nu poate fi atribuită conducerii actuale a instanței supreme. Soluțiile contestate au fost pronunțate în proceduri colegiale de unificare a practicii judiciare, precum hotărârea prealabilă și recursul în interesul legii, și au fost aplicate ulterior de numeroase instanțe.
„Nu este opinia unui judecător și cu atât mai puțin a președintelui instanței”, subliniază profesorul. În opinia sa, prezentarea jurisprudenței ÎCCJ drept rezultatul voinței unei singure persoane ignoră atât caracterul colegial al deliberărilor, cât și independența individuală a judecătorilor care au participat la adoptarea și aplicarea respectivelor soluții.
Udroiu consideră „profund neloială” transformarea unei dezbateri juridice complexe într-o campanie mediatică împotriva președintelui Înaltei Curți. El acuză o parte a presei, unele organizații și inclusiv voci din magistratură că au preferat atacurile personale în locul unei confruntări reale a argumentelor juridice.
Mihail Udroiu insistă că jurisprudența instanței supreme nu trebuie interpretată ca un demers de protejare a unor inculpați, ci ca o aplicare a unor garanții esențiale ale dreptului penal. Printre acestea, el enumeră principiul legalității, aplicarea legii penale mai favorabile, neretroactivitatea, securitatea juridică, identitatea constituțională și protecția oferită de articolul 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aplicarea legii penale mai favorabile este prevăzută expres și de articolul 15 alineatul (2) din Constituția României. În viziunea sa, Înalta Curte a urmărit să ofere cetățeanului cel mai ridicat standard de protecție disponibil în raport cu puterea statului de a ancheta, judeca și condamna.
Hotărârile Lin I și Lin II ar produce, în schimb, efectul obiectiv de a transforma protecția intereselor financiare ale Uniunii într-un argument pentru reducerea unor garanții ale legalității penale. Udroiu critică în special posibilitatea ca aceeași garanție juridică să fie aplicată diferit în funcție de titularul prejudiciului: statul român sau bugetul Uniunii Europene.
„Un drept care variază în funcție de creditor încetează să fie un drept; devine o politică”, afirmă profesorul.
Udroiu contestă și afirmația vehiculată în spațiul public potrivit căreia prescripția ar reprezenta un mecanism prin care instanțele îi „scapă” pe infractori. El arată că prescripția răspunderii penale nu conduce la constatarea inexistenței faptei și nici la declararea nevinovăției persoanei cercetate. Prescripția stabilește doar
