Sorin Grindeanu a căutat Legea salarizării în birourile Camerei Deputaților, fără rezultat
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, acuză guvernul Bolojan că solicită un „vot în alb” pe Legea salarizării, dar nici măcar nu au trimis-o la Parlament.
Grindeanu s-a dus în birourile de la Camera Deputaților și le-a întrebat pe doamnele care lucrează la Registratură dacă a sosit vreo Lege a salarizării.
Angajatele de la Camera Deputaților i-au transmis că nu a sosit niciun document de la Guvern privitor la Legea salarizării.
„A mai trecut o zi. Am verificat acum în tot aparatul administrativ al Camerei Deputaților. Parlamentarii puterii nu au depus NICIUN proiect de lege privind restanțele din PNRR”, a declarat Grindeanu. El a subliniat că este inexplicabil cum se poate convoca o sesiune extraordinară fără niciun proiect depus.
Era de datoria aleșilor PNL și USR să facă acest lucru, dar nu au făcut-o.
„Cine blochează miliardele de euro pentru România?!” a întrebat el, reamintind că, la Camera Deputaților, au fost aprobate deja patru legi vitale în 24 de ore, în ultima zi de sesiune parlamentară, în timp ce Senatul condus de dreapta a dormit pe el și a picat alte două proiecte.
Grindeanu a adăugat: „Propagandei bolojaniste iar o să i-o ia algoritmul razna, dar ce anume blochează PSD dacă premierul demis, Pâslaru și toți țuțerii lor n-au reușit să finalizeze niciunul dintre proiectele restante?”
„Între timp, INS ne anunță că salariul mediu SCADE de la o lună la alta, în timp ce inflația este la peste 10%”, a concluzionat el. „Go, Bolo!”

