Pîslaru propune creșteri de salarii de bază și reducerea sporurilor pentru bugetari
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că protestele sindicatelor din sistemul bugetar vizează forma proiectului legii salarizării unitare publicată în luna mai, nu varianta revizuită în ultimele trei luni.
Pîslaru a declarat că noul proiect va conține „o serie întreagă de surprize plăcute” și garantează că niciun angajat din sectorul public nu va primi un venit net mai mic decât cel aflat în prezent în plată. El a anunțat, joi seară, la Euronews România, că a negociat cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Ministerului Finanțelor o creștere a bugetului necesar aplicării reformei.
Prima formă a proiectului prevedea un plus de aproximativ 8 miliarde de lei pentru fondul de salarii, în timp ce solicitările formulate de sindicate și instituțiile publice însumează aproximativ 27 de miliarde de lei. Ministrul nu a precizat însă care este valoarea finală a anvelopei bugetare asupra căreia s-ar fi ajuns la un acord.
Pîslaru a recunoscut că nepublicarea formei revizuite a proiectului alimentează nemulțumirile și îngrijorările sindicatelor, în condițiile în care termenul pentru adoptarea reformei se apropie. „Ce pot să înţeleg este că, nepublicând versiunea la care am lucrat timp de trei luni de zile, este firesc că există o anumită agitaţie”, a declarat el.
Ministrul a subliniat că observațiile venite din partea sindicatelor și a instituțiilor au fost analizate și integrate în forma asupra căreia Ministerul Muncii a lucrat ulterior. „Ceea ce am făcut începând cu luna mai până astăzi este să ascultăm sindicatele, instituţiile şi, după ce am văzut care sunt solicitările dumnealor, am început să le integrăm”, a explicat el.
Diferența dintre bugetul prevăzut în prima variantă și costul total al solicitărilor primite există o diferență de aproximativ 19 miliarde de lei. Forma prezentată în luna mai prevedea creșterea fondului total de salarii din sectorul public de la aproximativ 166 de miliarde de lei la circa 174 de miliarde de lei.
Ministrul a asigurat că o garanție importantă din proiect va fi protejarea nelimitată în timp a venitului net aflat în plată. „Nu va exista nicio persoană care să primească mai puţin”, a afirmat el.
Noua filozofie a salarizării presupune salarii de bază mai mari și mai puține sporuri. „Există aceste sume compensatorii care se acordă oricărei persoane care câştigă astăzi în mână o sumă şi ar câştiga, prin noul calcul din legea salarizării, mai puţin”, a explicat Pîslaru.
Inițial, protecția venitului net urma să fie acordată pentru o perioadă de cinci ani. Ministrul susține că această limitare a fost eliminată, astfel încât sumele compensatorii să fie plătite fără un termen prestabilit.
Pîslaru a mai afirmat că proiectul va împiedica apariția unor noi diferențe între angajații existenți și cei care vor intra ulterior în sistem pe posturi similare. „Principiul «la muncă egală, plată egală» va fi păstrat și nu vor exista discriminări”, a adăugat acesta.
Proiectul ar urma să ajungă în Parlament prin inițiativă parlamentară. În aceeași zi, conducerea PNL a discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale, iar liderul liberal a anunțat că parlamentarii PNL vor vota forma proiectului agreată cu Comisia Europeană.
Ministerul Muncii a finalizat elaborarea proiectului, însă, întrucât Executivul interimar are atribuții limitate în privința inițierii unor legi, documentul ar urma să fie preluat ca inițiativă parlamentară. Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare a anunțat că proiectul ar putea fi discutat cu partidele în zilele următoare, iar Senatul ar putea fi convocat în perioada 27-30 iulie pentru dezbatere și vot.
Reforma ar urma să înlocuiască actualul sistem bazat pe Legea-cadru nr. 153/2017, criticat de-a lungul timpului pentru acumularea de excepții, sporuri și diferențe salariale între persoane care desfășoară activități similare. Forma anunțată inițial prevedea aplicarea integrală a noii legi de la 1 ianuarie 2027.

