Critica lui Adrian Zuckerman la adresa proiectului de la Doicești și riscurile pentru securitatea națională
Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA și președinte al Alianței, o organizație ce reunește foști ambasadori americani din România și lideri din domenii strategice, critică sever deciziile Nuclearelectrica privind proiectele energetice.
Într-o opinie detaliată trimisă redacției Epoch Times, Zuckerman afirmă că Nuclearelectrica a gestionat ineficient proiectele nucleare din România, ceea ce ar putea reprezenta un risc pentru securitatea națională, având în vedere contextul geopolitic actual. El subliniază că, din motive „greu de înțeles”, Nuclearelectrica a întârziat, începând cu 2021, proiectul reactoarelor de la Cernavodă, care ar fi asigurat aproximativ 42% din consumul de energie electrică al țării, și a ales să se concentreze pe proiectul de la Doicești, în ciuda avertismentelor că nu are capacitatea de finanțare și resursele necesare pentru a dezvolta simultan aceste proiecte.
Zuckerman subliniază că proiectul SMR de la Doicești are un cost estimat de 6 miliarde de dolari și, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW, o capacitate mai mică decât centrala pe cărbune existentă anterior pe același amplasament, care producea 600 MW. De asemenea, costul de construcție pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producție per megawatt este aproape dublu față de cel de la Cernavodă și posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia din surse regenerabile, hidro sau gaz.
„În contextul actual al unor condiții economice extrem de dificile și al costurilor ridicate ale energiei, este foarte frustrant să observăm cum guvernul României continuă să permită unor entități de stat prost administrate și opace să irosească activele țării. Nu este vorba doar despre miliardele de euro care sunt risipite sau deturnate, ci și despre pierderea altor miliarde care nu mai sunt realizate”, afirmă Zuckerman.
El notează că, din cele aproximativ 1.400 de entități de stat, puține sunt bine administrate și înregistrează profit. Exemplele de eșecuri includ Trans-Electrica, unde aproximativ 80% din infrastructură provine din perioada comunistă, și companiile Tarom și CFR. Cu toate acestea, managementul Nuclearelectrica nu a fost analizat cu seriozitate.
„Nu este doar o problemă de profitabilitate, ci poate reprezenta și un risc de securitate națională. Este remarcabil că i s-a permis să gestioneze — sau să gestioneze defectuos — proiectele nucleare ale României timp de ani de zile”, adaugă el.
Zuckerman reamintește că la sfârșitul anului 2020, Nuclearelectrica era pregătită să continue construcția a două noi reactoare nucleare la Cernavodă, Unitățile 3 și 4, și să reabiliteze Unitatea 1. Planurile elaborate în 2020 prevedeau ca Unitatea 1 să fie oprită timp de aproximativ un an și repusă în funcțiune până în 2026, iar Unitățile 3 și 4 să fie finalizate până în 2028/2029, cu un cost total estimat între 8 și 9 miliarde de dolari. EXIM US urma să ofere până la 7 miliarde de dolari pentru finanțare, iar fiecare reactor de la Cernavodă ar fi furnizat puțin peste 700 MW, acumulând un total de peste 2.800 MW.
Aceste planuri nu s-au concretizat. Zuckerman menționează că, din motive greu de înțeles, au apărut modificări continue ale proiectului, contractorii au plecat din lipsă de plată, iar proiectul a stagnat. Nuclearelectrica a început să se orienteze către un proiect de reactor modular mic (SMR) la Doicești, în ciuda avertismentelor că nu dispune de capacitatea de finanțare și resursele umane necesare pentru a dezvolta ambele proiecte simultan.
„Cea mai surprinzătoare parte a proiectului SMR este că are în prezent un cost estimat de 6 miliarde de dolari și, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW. Aceasta este mai puțin decât centrala pe cărbune existentă anterior pe același amplasament, care producea 600 MW. În plus, costul de construcție pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producție per megawatt este aproape dublu față de cel de la Cernavodă și posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia produsă din surse regenerabile, hidro sau gaz”, opinează Zuckerman.
În pofida acestor probleme, Nuclearelectrica a investit sute de milioane de dolari în proiectul de la Doicești. Parametrii de finanțare nu funcționează fără ajutor de stat, iar locația nu este optimă. Deși proiectul SMR de la Doicești este considerat avansat în Europa, realitatea este că acesta nu este pe deplin finanțabil, nu este pregătit pentru execuție și este posibil să nu fie amplasat optim.
Chiar și cu progresele înregistrate, proiectul se află, în practică, într-o fază pre-execuție. Elementele esențiale — finanțarea, structura contractuală și alocarea riscurilor — nu sunt finalizate, iar rolurile participanților cheie sunt în continuă evoluție. Finanțarea rămâne principala constrângere, proiectul depinzând de sprijin extern, inclusiv din partea instituțiilor susținute de guvernul SUA, și nu a obținut încă un pachet complet de finanțare bancabil.
Din punct de vedere tehnic, proiectul este considerat relativ solid, cu etapele de proiectare finalizate și amplasamentul validat conform standardelor internaționale. Tehnologia NuScale este licențiată și pregătită pentru implementare. Totuși, pregătirea tehnică nu garantează viabilitatea comercială. Modelul economic sugerează că SMR-urile necesită sprijin semnificativ, cu costuri estimate între 90–140 €/MWh. Proiectul nu este viabil pe piața liberă și ar necesita un mecanism CfD de aproximativ 100–130 €/MWh.
Avantajul principal al Doicești este statutul său de sit brownfield, însă din perspectiva cererii, nu este optim. Principalele centre de consum se află în jurul Bucureștiului și în zonele industriale mari, iar alternativele mai apropiate ar putea reduce costurile de transport, îmbunătățind integrarea în rețea și crescând viabilitatea economică.
Programul nuclear al României reflectă o problemă mai largă de execuție, cu întârzierea repetată a proiectelor Cernavodă, Unitățile 3 și 4, și riscurile similare la reabilitarea Unității 1. Aceste exemple sugerează o problemă structurală, dependența de finanțări complexe și capacitatea limitată de execuție. SMR-urile sunt promovate ca o alternativă mai agilă, dar riscurile persistă dacă problemele structurale nu sunt rezolvate.
Există și riscuri reputaționale legate de transparență, utilizarea fondurilor publice și guvernanța proiectului. Proiectul Doicești, deși inovator, este fragil. Succesul său depinde de soluționarea problemelor de finanțare și de alegerea unei locații optime. Zuckerman sugerează că România ar trebui să se concentreze înainte de toate pe finalizarea proiectului Cernavodă și abia apoi să reevalueze necesitatea și locația unui SMR, într-un mod transparent și obiectiv.</p
