Eveniment pentru copii în cartierul Tineretului dedicat cărților, pe terasa Olandia
Weekendul viitor va avea loc un eveniment drăguț pentru copilașii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani.
Va avea loc o nouă ediție a clubului de lectură „Citim dimineața” pe 11 iulie. Cei mai mici bucureșteni pot veni să descopere lumea cărților. Intrarea este liberă, dar se face pe bază de înscriere.
Pe 11 iulie organizez a treia ediție a „Citim dimineața”, un club de lectură destinat copiilor mai mici (2-4 ani). Dacă sunteți în București și aveți copii cărora le place să asculte o poveste bună, vă aștept pe terasa de la Olandia, la ora 9:00. Nu ne lungim mai mult de 45 de minute, ca să rămână și timp de parc. Accesul este gratuit, dar vă rog să vă înscrieți, a transmis organizatoarea.
Întâlnirea este organizată într-un cadru relaxat și prietenos. Evenimentul de pe 11 iulie va începe la ora 9:00, pe terasa Olandia din București. Potrivit organizatoarei, activitatea nu va dura mai mult de 45 de minute, astfel încât familiile să poată continua dimineața cu o plimbare sau o sesiune de joacă în parc.

