Adversarii Universității Craiova în Champions League: provocări majore în turul doi
Universitatea Craiova a visat mult timp la o astfel de oportunitate, iar în acest sezon a demonstrat că merită să participe în UEFA Champions League. Multe voci importante din fotbalul românesc au dat-o drept favorită încă din prima parte a sezonului, ținând cont de lotul solid pe care l-au avut la dispoziție Mirel Rădoi și Filipe Coelho.
Craiova își va începe aventura în Champions League, având de înfruntat în primul tur echipe precum Levski Sofia și Floriana. Așteptarea a luat sfârșit, iar echipa se pregătește pentru preliminarii. Datorită parcursului din Conference League, unde au ajuns în faza principală, oltenii beneficiază acum de un coeficient care le permite să fie cap de serie în primul tur.
Astfel, Universitatea Craiova va evita adversari precum Kairat Almaty (Kazahstan), Borac Banja Luka (Bosnia), Drita (Kosovo) sau Riga FC (Letonia). Primele echipe pe care le-ar putea întâlni sunt: Levski Sofia (Bulgaria), Sabah FK (Azerbaidjan), Kauno Zalgiris (Lituania), Iberia 1999 (Georgia), Floriana (Malta), Tre Fiori (San Marino), Vardar Skopje (Macedonia de Nord), ML Vitebsk (Belarus), campioana din Muntenegru, campioana din Albania și campioana din Luxemburg.
Din turul doi preliminar, lucrurile se vor complica. Coeficientul strâns de Craiova nu le va permite să fie cap de serie și în a doua rundă, astfel că ar putea întâlni adversari mai dificili, după cum urmează: Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Dinamo Zagreb (Croația), Slovan Bratislava (Slovacia), Lech Poznań (Polonia), NK Celje (Slovenia), Omonia Nicosia (Cipru), Shamrock Rovers (Irlanda), Drita (Kosovo).
Experiența anilor anteriori arată că Universitatea Craiova trebuie să elimine cel puțin două echipe în Champions League pentru a-și asigura măcar prezența în faza principală a Conference League. Misiunea nu ar părea imposibilă, având în vedere că, în turul doi, există echipe cu care oltenii se pot bate de la egal la egal, dacă ne uităm la cotele de piață.
De anul trecut, suma pe care o primesc echipele care ajung în faza principală din Champions League ajunge la 18 milioane de euro. Este o performanță pe care fotbalul românesc nu a reușit-o de 13 ani, astfel că, cel mai probabil, Mihai Rotaru va fixa ca obiectiv Europa League sau Conference League. Și de acolo conturile clubului pot fi rotunjite serios. Dacă se va califica în Europa League, Craiova poate ajunge la cinci milioane de euro, dacă punem la socoteală și banii pe care îi va obține din preliminarii. În Conference League, suma scade cu un milion de euro.
România, locul 25 în clasamentul UEFA, zona locurilor 16-34 din clasamentul UEFA pe țări, asigură doar un loc în turul 1 preliminar al Champions League pentru campioană și două locuri în Conference League și un loc în Europa League pentru câștigătoarea Cupei României. În viitorul apropiat, e foarte greu ca fotbalul românesc să mai primească o echipă în cupele europene, asta dacă nu vor urma două sau trei sezoane ”de vis” pentru echipele noastre în competițiile UEFA. Locul 15, care ne-ar asigura încă un loc în Champions League pentru vicecampioană, pare foarte greu de atins.

